Bube amare – Arca lui RO – Part II

[...]RO era îngrijorat. Într-un spațiu aglomerat liniștea e întotdeauna un semn rău iar când tăcerea înlocuiește subit intenția gălăgioasă a unei zone, când obișnuința fonică a locatarilor ei e întreruptă făra motiv sau când hărmălaia vivace a nevoii de comunicare e ținută sub un papuc necunoscut, atunci rău augurul capătă nuanța îndoliată de accident funest iar prevestirea remediabilă a unui necaz e acoperită de lințoliul certitudinii unui deces. RO a grăbit pasul dându-și seama că tot ce auzea răsunându-i în urechi era zgomotul inimii agitate, bătându-i ritmul neregulat al zbuciumului în jugulare, ecoul temerilor sale ce i se ciocneau sumbru de timpane. S-a oprit în dreptul păsărilor cântătoare și le-a numărat febril în gând. A răsuflat ușurat căci efectivul era complet, înghesuit suspect pe-o cracă, camuflat de-o perdea deasă țesută din penumbră și tăcere, cu aripile adunate crispat pe langa corp, penajul acoperit de praf și ciocurile coborâte-n bernă. RO a privit grupul neștiind ce să creadă mizând pe vârsta sa înaintată și afecțiunile neprevăzute ce o însoțesc, suspectând slăbiciunea propriului auz, temându-se însă și mai mult de văz, considerându-se fie un bătrân surd fie o victimă credulă a farsei unui taxidermist expert, insolent și puțin nebun. Decis să afle explicația, dar neputând să atingă craca s-a așezat în fund, a luat poziția de lotus și a cerut s-audă un tril care să-i calmeze anxietatea. Însă de abia de aici încolo lucrurile au luat-o razna. Privighetorile au tăcut mâlc, cintezoii s-au ascuns cât mai departe de scenă, cucii au făcut un pas în spate și-au căzut în uitare, canarii au vărsat o lacrimă și și-au dat demisia în masă, ciocârliile au așteptat în zadar să se ridice cortina, mierlele cuprinse de lehamite au refuzat mila, rosella s-a îmbrăcat în doliu și a suspinat în surdină, gaițele fără contract au scăpat un găinaț, vrăbiile, jignite în orgoliul de artist, au dispărut de pe afiș, jako a înjurat printre dinți și și-a pus lacăt la plisc, rândunelele și-au dat seama că n-are nici un rost, pițigoii, decăzuți din drepturile de virtuoși, s-au apucat de băut, ciocănitoarele, sătule de bătut la uși, s-au resemnat și așteaptă sa moară, codobaturile, dărâmate de lipsa de succes, si-au pierdut ușor rațiunea și vorbesc singure pe stradă, porumbeii, mânați de foame, au ieșit la cerșit prin parcuri, brumărițele și omidarii și-au pierdut vocea printre necazuri, pitulicile, fără pile, s-au plictisit s-aștepte o șansă care nu mai vine, orezarii dezamăgiți au decis să nu-și mai părăsească colivia, stăncuțele si-au vândut partiturile ca să supraviețuiască și nu-și mai aduc aminte melodia. RO s-a pomenit în locul lor c-o trupă de maimuțe dezinhibate, rujate masiv, coafate rococo, îngreunate de accesorii calpe, îmbracate țipător, cu haine puține, de prost gust și aranjate fără nici un rost. Pălăriile aveau rol de sutiene, mărgelele țineau locul chiloților, maieuri pe post de fuste, tocurile depășeau ca importanță pantofii iar sfârcurile înlocuiau nasturii de la cămașă. Confuzia si haosul nu s-au oprit aici. Sub ochii surprinși ai lui RO în loc de talent au exchibat orăcăind fals cururi roșii răscoapte la solare, buze umflate artificial, ochi cretini machiați strident. Din coregrafie au păstrat doar semnele obscene, dansul devenind din expresie artistică material didactic pentru labă, partitura individuală au redus-o la nivelul lor de înțelegere adică scremete, scălămbăieli vulgare și chițăieli dezacordate iar în loc de voce și interpretare s-au dedat fără onoare la a deversa în public gunoaie, la a zâmbi strâmb în timp ce-o fac și a mima dezordonat din buze ceea ce ar fi trebuit sa fie versurile unui cântec dar care erau mai degrabă discursul de pe wc al unei surdo-mute bețive și constipate.  Microfoanele le-au fost inutile așa că le-au folosit pe post de laxative și fiecare spârc fecaloid pe care l-au aruncat spre publicul șocat l-au intitulat autograf iar fiecare listă prelungă de inepții în rime facile l-au botezat album. După ce și-au frecat țâțele de camerele de luat vederi și și-au împleticit fundurile inflamate pe ritmuri pe care nu le-au înțeles, după ce au bajocorit noțiunea de muzică, au uzurpat talentul instaurnâd în loc pornografia, după ce-au lansat din latrina, spoită absurd cu nuanțe de celebritate împrumutate de la alții, rezultatul septic și infecțios al emoției lor artistice, cu origine la periferia evoluției, după ce au concurat cu vocea o bășină și prin creativitate o boală contagioasă, după ce-au depășit în prolificitate jetul de vomă al unui bolnav de cancer la stomac, trupa de maimuțe fără creier, talent sau chiloți dar cu mult tupeu, două kile de silicoane și umbra unei boli venerice și-a salutat publicul simulând recunoștiința din buci, la fel de bine ca din gură,  a luat discul de platină și a ieșit, la fel cum intrase, neglijent, în patru labe, din scenă. Spectacolul însă a continuat. RO a privit năuc cum rinoceri brăzdați de liposucții au devenit balerini, cum scroafele transpirând grăsimi au devenit producători de film, cum varani otrăvitori abia au învățat alfabetul și s-au trezit că sunt scriitori, cum boii și-au tras perciuni și-un kil de muschi cerând să li se zică tauri sau și mai grav, actori, cum hienele nespălate au început să facă rating rânjind epilate pe la diverse emisiuni, cum gâștele fără busolă au devenit estete, cum vacile și-au pus tocuri și-au inceput să scrie versuri, cum caprele muritoare de foame au început sa roada scara de valori, cum măgarii și-au gelat urechile dându-le pe spate și au căpătat statut de designeri, cum iepurii au început să țină lecții de curaj, cum rațele netoate au mazilit lebedele ca să poată să spună cu mâna pe inimă că ele sunt cele mai frumoase, cum liliecii alergați de reflectoare s-au încalcit în firele de la camere și ca să nu se facă de rahat au spus ca sunt regizori, cum lemurii Aye-aye au căpătat diplome de vizionari, cum cârtițele și șobolanii s-au împreunat rezultând astfel criticii literari, cum broaștele râioase au făcut din orăcăială exemplu de virtuozitate, cum șopârlele și șerpii veninoși au colcăit fâșneț prin cutia de culori ieșind pătați și cu pretenția că sunt pictori, cum hipopotamii flatulenți și fără dinți au făcut un curs de struți și brusc au început să se priceapă la teatru, cum tapirii și-au băgat trompa-n batistă devenind astfel experți în sensibilitate artistică, cum furnicarii cu solzi au făcut echipă cu proboscisul și au crezut că e de ajuns să fie urâți ca să facă comedie, cum maimuțele Uakaris au mers de trei ori pe săptămână la spa și s-au trecut în cartea de telefon la litera D de la dive. RO a închis ochii și și-a astupat urechile îngrozit că s-a înșelat confundând depresia omului în derivă, afecțiune temporară și reversibilă a minții cu pierderea iremediabilă a rațiunii, consecință naturală a singuratății și a vârstei înaintate, predecesor indubitabil al morții. Nu putea să-și explice cacofonia catastrofală la care asistase decât printr-un scrutcircuit cortical ce-i subminase mișel capacitatea de interpretare a realității. S-a ridicat cu greu în picioare și ținându-se de șale s-a îndepărtat grăbit de halucinația dementă în care se băgase de bunăvoie, hotărât să nu mai ceară nimic, să nu mai caute alinare, să se lase dus de pași mici și târșâiți către o lămurire a stării sale de sănătate. Bănuiala că-și pierde mințile necesita o rapidă clarificare așa că, decis să provoace realitatea la un vals explicativ, alungat de îndeplinirea diformă a dorinței sale de divertisment, a întors spatele conglomeratului monstruos de năluci și a mai făcut câțiva pași de salsa. 

RO era supărat. Își mușca buza de jos regretând elucidarea brutală a stării sale de sănătate mintală. Nu era nebun, ba dimpotrivă luciditatea îi cuprinsese encefalul și era mai prezentă ca niciodată, ascuțită de nesiguranță, confirmată prin tăgadă, eliberată de cleștele distorsionant al vanității, purificată prin parjolul speranței, pironită în cortex de evidența realității, obligându-l fără voia sa să-și accepte sănătatea psihică ca probă indubitabilă a ratării viselor, ca incriminare inflexibilă a nesăbuinței de a crede în ceea ce nu se vede, ca argument fatal al crimei pasionale comisă de naivitatea care omoară rațiunea, din dragoste pentru un ideal. Apa începuse să năvălească în cală și a simțit răceala salină a mării cum ii ciupește degetele de la picioare. Nu era o noutate. Doar confirmarea că arca fusese, până la urmă construită de un amator, că susținerea divină de care se bucurase nu compensase pentru defectele sale de om, că forța pe care ți-o dă fixarea unui scop și încrederea completă că îl poți atinge ajută, dar nu ține loc de școală. I se mai întâmplase de câteva ori ca grinzile smolite la exterior sa aibă defecte interioare și să cedeze în fața testului de rezistență al apelor, ca îmbinarile între bârne să fie imperfecte și să se surpe sau ca pironii de lemn ce țineau laolaltă cala, catargele și puntea să fi fost, din rațiuni economice mai mult decât ecologice, prea subțiri, strâmbe sau scurte și să se rupă între degetele unei mări agitate. Învățase să nu se mai sperie și să le facă față, să cârpească sacrificând dintr-o parte ca să repare alta astfel încât tot fundul calei era peticit din loc în loc iar din punte nu mai rămăseseră decât două bârne. Niciodată însă inundația nu fusese atât de virulentă iar pișcăturile înghețate ale oceanului global nu i se urcaseră mai repede până pe coapse. A luat ciocanul și un fierăstrău și s-a îndreptat spre locul unde văzuse că intră șuvoiul. Bănuia o fisură dar când a ajuns acolo a dat de ceva mult mai neașteptat și mai grav. RO a vazut că în loc de mai marii regnului animal stau adunate la sfat, într-o horă oneroasă de intenții bune, într-o omertă mascată de promisiuni de prosperitate, cele mai parșive și periculoase dintre viețuitoarele pământești. Pe locul leului stă un coiot, îmbrăcat la costum, demagog și puțin prea gras, peste urma lăsată de tigru s-a târât  silențios un crocodil, gușat, fost securist, fără scrupule când vine vorba de a-și elimina un adversar,  din ghepard n-a mai rămas decât o hienă, îmbrăcată în haine scumpe de gazelă dar care se dă de gol pentru ca râde de fiecare dată când se pronunță cuvântul cur, un stol de vulturi fâlfâind evlavios așteapta lacomi să li se arunce ceva de jos, croncăne aprobator, plescăie sonor din cioc pentru fiecare os fără carne sau bucăți râncede de măruntaie, ocupând belicos spațiul unde ar fi trebuit sa fie mărețul elefant, ursul Grizzly a fost schimbat cu un aligator, trișor și plin de bani, îmbogățit prin japcă, cu portofel și cizme din piele de om. Celui polar i-a succedat o vulpe cu gene lungi, botic curat, dinți ascuțiți și dublă personalitate, una de înger salvator, celalată bolnavă de scabie, una-ți promite să te ridice la cer, cealaltă îți sare la jugulară. Nici înțeleptul cal nu mai era ce-a fost o dată, pe aceeași funcție venind din neant o anacondă fără dosar penal, dar cu urmele faptelor, zbătându-i-se prin siluetă, încercând în zadar să iasă la iveală, parțial digerate de stomac însă asimilate deplin de conștiință. Cerbul il privea fix de pe un perete iar dedesubt, bălăcindu-se în șuvoiul de apă, cu gura până la urechi, își făcea siesta un rechin. Balena răsuflă greu și împroașcă muribund amenințări. A strangulat-o caracatița dar numai pe jumătate și a lăsat-o să se chinuie iar acum râde când ea se roagă să-i fie curmată suferința. Delfinul fusese luat de ape, în loc adunându-se aluviuni mâloase și o familie de bufnițe infatuate, numai cu opt clase și un singur amant din clasa rozătoarelor de partid. Câinele părea plecat demult de acasă iar în urma sa se ridicau înfoiate printre sute de buruieni, cozile a doi sconcși, mitocani, nespălați, specialiști în dosare, gata să împroaște cu mizerie, la curent cu cine, ce-a făcut și când. RO a început să se lupte cu spărturile din cală în timp ce nedumerit s-a tot întrebat unde naiba sunt cei în care avea încredere. Adunătura de impostori l-a privit cu nepăsare, ca pe-un rău necesar, nici nu i-au pus bețe în roate cu reparațiile dar nici nu l-au ajutat. I-au întors spatele, și-au văzut în continuare de ale lor și l-au lăsat să se descurce singur.[...]

va urma

Bube amare – Arca lui RO – Part I

RO era deprimat. Se trezise cu o stare difuză, greu de indentificat sau de motivat, o sfârșeală șireată care i se ascundea prin vintre, păcălindu-i instinctele, amețindu-i certitudinile, încețoșându-i convingerile, ceea ce-l făcea să fie și mai întors pe dos. Nu reușea să scape de agitația interioară, presentiment nefast și persistent al unei nenorociri improbabile, după standardele rațiunii pe care avea pretenția că încă o posedă, însă cu atât mai implacabilă cu cât provenea dintr-o sursă inexplicabilă, mai apropiată de destin decât din logică. Poate era de prea multă vreme izolat printre ape, poate tangajul interminabil al corabiei, oscilația perpetuă a orizontului, veșnicul balans al scândurilor de sub picioare, instabilitatea prelungită a punctelor cardinale, labilitatea vivace a punctelor fixe, i se transferase în curgerea sângelui, i se instalase în cadența și siguranța pașilor, i se impregnase in derularea gândurilor, pusese stapânire pe fermitatea emoțiilor, instaurându-se, prin forța obișnuinței, ca nouă ordine sufletească, un manual rescris de conduită și glosar revizuit al termenilor de comparație cu sine însuși. Și-a ciulit urechile minții sperând să audă o șoaptă însă din vocea lui Dumnezeu, cea care-i ghidase înțelept voința, îi descrisese ferm misiunea, îi domolise blând ignoranța marinărească, îi însuflețise dibaci avântul, îi încurajasese generos inspirația, îi făcuse solemn promisiunea salvării și îi dăduse autoritar coordonatele grandorii actului său nu mai rămăsese decât clipocitul sărat și bâlbâit al valurilor care se loveau de prora chinuită de reumatism a arcei. A descoperit perplex că până și trâmbițele aurite ale memoriei amuțiseră nefiresc, metalul prețios fiind corodat de prezentul sărat al mării și că în loc de marșul triumfal al trecutului, orchestra amintirilor interpreta fals și consternat o improvizație dezacordată și disonantă a unei teme de nerecunoscut. A decis să iasă la plimbare printre sufletele pe care, animat de grația divină și cuvântul dat, le salvase de la înec și cărora le oferise găzduire cu scrupuloasă ospitalitate cerându-le în schimb să-i devină familie și dovadă vie a misiunii îndeplinite. De obicei întâlnirea cu animalele felurite din pântecul corabiei îi făcea bine, calmându-i anxietatea, reducând drastic zgomotul de fond al frustrărilor, echilibrând grațios balanța dintre faptă și răsplată, reconfirmând prin evidența realității validitatea opțiunilor, certificând efortul prin interacțiunea punctuală cu scopul.

RO era încurcat. Construise arca cu mâinile lui și avea pretenția că se lovise de îndeajuns de multe dificultăți de ordin tehnic, aerodinamic și vocațional, pe care le depășise cu ajutorul planului divin și al perseverenței iluminate de credință, încât să poată pretinde fără echivoc că-i cunoștea secretele pântecului lemnos, intimitatea punctelor slabe, fiziologia articulațiilor din bârne și piroane, firescul scârțâitor al chilei turmentate de valuri și orânduirea fiecărui locatar, îndelung buchisită în spiritul conviețuirii armonioase, al comuniunii dezinvolte, al echilibrului general și unității de simțire. Totul părea așa cum îl știa, conform, în aparență, cu regulile și așteptările sale, însă atmosfera avea încă de la primii pași un iz bizar și imperceptibil de anormalitate. Într-un colț sordid al calei, destinat evacuării gunoaielor, dejecțiilor și jegului se crease agitație căci scurgerea se înfundase, depășită brusc de un aflux misterios și infecțios de mizerie, materia insalubră a inutilității refulase, mareea septică de zoaie invadase spațiul, curcubeul pestilențial al descompunerii se aglomerase în corabia constipată iar nevertebratele ieșiseră nonșalant la plimbare. RO a văzut, cu o sprânceană ridicată și fruntea boțită de mirare, cum viermii stau leneși la terase, ascunși după pahare de apă plată, pozând de bunăvoie pentru paparazzi în timp ce se-ndulcesc c-o lamâie, bârfesc blazat despre ultima cucerire în al cărui cur au scormonit, căutând o zestre acceptabilă și visează cum vor lua de nevastă o babă senilă, dezinhibată și putred de bogată. A asistat cu gura căscată la parada teniilor cu unghii lungi și false, cu poșete cu nume sonore, ortografiate greșit și stomacuri plate de foame. Le-a privit cum se târâie țanțoșe, cu aere de virgine inabordabile în timp ce pe sub genele cumpărate la reducere aruncă ocheade pofticioase oricărei perechi de pantaloni de firmă cu turul bombat de-un portofel gras si prohabul umflat de-o sculă pe măsura tocului lor de la pantof. S-a așezat pe vine și le-a urmărit cum își scutură nurii reformați din arme ale seducției în cărți de vizită ale promiscuității, cum se apleacă, regizându-și stângaci coincidențele, afișându-și breteaua de la tanga printr-o umilă temenea doar în dreptul mașinilor, făcând abstracție de proprietari, cum își coboară decolteul la nivelul notelor de plată, cum își trec dornice limba peste buze și privesc cu subînțeles pervers mai degrabă la perspectiva unei cine gratuite decât la cea a unei verighete, felația căpătând, în locul partiturii erotice, rolul meschin al unicei soluții de a pune carne în gură fără grija de a se îngrașa și a-și pierde silueta, singurul mijloc de supraviețuire și momeală carnală pentru proști. RO s-a uitat cu atenție la râmele cu pielea lucioasă de la abuzul cosmetic, buzele balonate cu botox, nasurile șablon, zămbetele cusute pe fețe, taliile strânse în menghina curelor de slăbire apocaliptice, cururile sculptate de bisturiu, coapsele fezandate prin masaje cu algoritme exotice și s-a simțit stingher ca un turist în fața unei galerii de artă cubistă unde pe pereți, în loc de tablouri, stau atârnate muieri. În lipsa unei explicații clare a lăsat în seama calculelor matematice descifrarea ecuației vieții de anelidă și a descoperit cu stupoare raportul de forțe al promiscuității, cu cât e mai mare cantitatea de silicon din țâțe cu atât e mai mică cea de materie cenușie din cortex. RO a observat cu surprindere entomologică găștile de țânțari care sug whiskey cu paiul, au la gât lanțul de aur mai gros ca brațul, medalionul întrecând în greutate un nou născut, ghiulul cu inițială pe degetul mic, tatuajul obligatoriu cu litere chinezești pe care nu le înteleg, bicepșii mai antrenați decât arta conversației, ciocolățele pe abdomen dar lipsă-n frigider, cercei de diamant în urechi, brelocul cu sigla Mercedes la cheile garsonierei de închiriat și care deși nu se grăbesc niciodată nicăieri, se uită des la ceasurile cu cifre pentru miopi și dimensiuni de pendulă de perete. Zboară între terase bâzăind inept, înșirându-și fără perdea închipuirile sexuale ca pe reușite personale și îmbărbătați de propria fantezie dau târcoale la cel puțin trei domnișoare în același timp cu CV-ul de Casanova în glas și în gând cu speranța de nu sfarși din nou acasă, singuri, fără mâncare-n frigider sau apă caldă la robinet, luându-și-o triști la labă. Survolează dezorientați discotecile, oscilând smintiți de la un parfum la altul, atrași când de un ruj, când de-un rimel, fiind capabili de orice pentru o bucată de carne pe care s-o înțepe, chiar să plătească prima bere, oricare dintre ei preferând să rămână sărac dar să se simtă pentru o seară anofel. RO a văzut apoi mai multe muște de succes, rețete vii de pricopseală, înțeleptele de terasă, inspirație prin exemplu personal, sapiens cu sutien și calificativ de doamnă, cele care-au avut norocul de a pune mâna pe un căcat și nu mai lasă pe nimeni să se apropie nici de moțul lui, nici de lungul nasului ei. A privit apoi perplex la șirul lung de ploșnițe îmbrăcate sumar din talcioc, mirosind strident a parfum scump, furat de peste granițe, savurând coktailuri pe datorie, ce așteaptă cu răbdare la bar să se strecoare într-un pat, dacă e nevoie sau sunt pe stop, s-o sugă pe burta goală sau, dupa cât pot să ducă între craci, să-i sucească mințile vreunui gândac burtos, cu un început de avere și final de chelie. Cele cu pile la astre sau spațiul mai strâmt între coapse pot să se aleagă în loc de gândac cu 40 de minute de sex cu vreun păduche influent, 30 de scandal cu puricele de acasă, 20 de păruială cu o lipitoare matrimonială și până la urmă, răsplata pentru ospitalitatea vaginală, cu cele 15 minute de faimă. RO a pus anomalia pe seama unui accident, bănuind ca e vorba de un test divin menit să-i pună credința la încercare așa că mai preocupat de starea lui de lehamite a decis să dea din umeri și să meargă mai departe.