Bube amare – Atelier de integrare in Romania – Part III
April 12, 2011 1 Comment
[...]În primul rând, fii nepoliticos cu ceilalţi. Nu da bună ziua decât celor la care ai un interes. Bădărănia e un semn de putere şi doar cei slabi, lunaticii şi poponarii nu claxonează o gagică bună. Înjură-l pe colegul de care nu-ţi place, plescăie tare, cu stropi, atunci când mesteci, vorbeşte cu gura plină şi după ce, în drum spre casă, te opreşti după ghiveciul unei terase să te uşurezi, fute-ţi nevasta în gură la cină pentru că piftelele nu sunt de-ajuns de crocante. Stai în weekend cu băieţii la bere şi scuipă seminţele în drum, dă muzica tare la maşină şi pune-ţi cd-ul preferat cu Guţă. Ţine minte! Manelele nu se pot asculta niciodată în surdină, după cum turnul Eiffel nu poate încăpea într-un borcan. Dacă poţi jigni pe cineva, fă-o fără remuşcare, dar dacă-ţi este şef, fă-o mereu pe la spate. Dacă întâlneşti un necunoscut, îi poţi da şi-un pumn în faţă sau, mai inspirat, o flegmă în ceafă. Apropiaţilor fă-le o favoare, un semn clar de evoluţie, dovadă elevată de generozitate, înjură-le doar familia, pe ei lasă-i în pace. Nu respecta pe nimeni şi vorbeşte tuturor uneori agramat, însă mereu de sus. Poziţionează-te cât mai bine şi exprimă-te cât mai extrem, autocontrolul să rămână un mister, iar viaţa subalternilor şi, în general, a oricui, depinde de tine să devină un coşmar, în timp ce experienţele celor de care depinzi tu să conţină obligatoriu o limbă şi-un accesoriu anal. Scuipă din start pe orice nu poţi cuprinde în minte şi cacă-te cu stropi pe munca celorlalţi. Dacă se-ntâmplă să nu fii singur în lift, nu-ţi face griji, lumea o să înţeleagă. Trage pârţul şi, dacă e neapărată nevoie, poţi să te scarpini şi în fund. Domnişoara n-o să zică nimic.
Al doilea pas e să fii agresiv. Nu zâmbi decât la poantele care conţin o sculă şi un şut în boaşe. Urăşte-i pe toţi din motive idioate. Oamenii limitaţi cred că îşi pot ascunde inferioritatea intelectuală sub un scut ţepos de agresivitate când, de fapt, asta îi demască cel mai tare. Ce mă mir? La ce idee te-ai fi aşteptat din partea unui prost? Fii uşor de ofensat şi consideră-te jignit chiar dacă ţi se face un compliment, apoi abate-te asupra celorlalţi cu sudălmi, ameninţări şi gesturi războinice largi. Ameninţă copiii care bat mingea în faţa blocului cu jupuirea de viu, suduieşte pietonii care trec pe verde, blesteamă lumea în stânga şi-n dreapta şi fii sigur că în loc de isteric o să pari hotărât. Împinge-i pe ceilalţi ca să-ţi găseşti un scaun liber în autobuz şi rupe-i mufa celui care îndrăzneşte să se revolte. Ia-o la mişto pe femeia însărcinată care te roagă să-i faci loc la coadă şi urează-i copilului său nenăscut un sindrom Down sau măcar o gură de lup. Domină-i pe cei din jurul tău având ca unic argument pumnul şi-o masă. Nu face pe nebunul, încearcă. S-ar putea să-ţi placă şi, dacă e cazul, sfatul meu e să mai bagi şi câte-o mână în gât.
În al treilea rând, fii mai descurcăreţ. Dacă i s-a întâmplat lui Newton asta, nu înseamnă că oricui stă sub un copac o să-i pice până la urmă în cap o fructă coaptă. În România nimic nu se coace de la sine şi pentru orice îţi trebuie o combinaţie, un aranjament, o schemă oneroasă, un şiretlic, oricât de mic. Peste tot e nevoie de-o intrare. Caută intrări cu disperare. Nu te încurca să te gândeşti la vreo ieşire. Nimeni n-o face. Poate din cauza asta ne simţim cu toţii blocaţi, încremeniţi în indeologii anacronice, incapabili să repornim războiul de ţesut viitorul, cu degetele prinse între roţile zimţate ale maşinăriei universale de făcut vise. Ne-am înghesuit să intrăm şi acum nu mai ştim pe unde să ieşim. Dar nu face exces de zel şi nu te gândi niciodată la consecinţe. Ar însemna să ai o minimă preocupare pentru planificare, şi asta în România echivalează cu un zbor pe viaţă deasupra unui cuib de cuci. Nu te opri din învârteli pentru că aici, oricât de tare te-ai învârti, nu te apucă niciodată ameţeala. Probabil că Dumnezeu, cititind Alice în ţara minunilor, s-a simţit provocat şi atunci i-a creat pe românii epocii moderne. Fii patriot şi dă mână cu mână, până când ai alături un văr de-al unui paznic de la depozitul de ţigări, un şofer care are un unchi în poliţie, o fină angajată la serviciul de vamă şi o prietenă de familie, logodnica unui consilier local care are un butic. De-abia atunci poţi spune că ai făcut încă un pas înainte spre a fi fericit.
Al patrulea nivel nu e cel mai spectaculos, dar e cel mai uşor. Fii nepăsător. Arată dezinteres pentru tot ce te înconjoară şi pune-ţi creierul la murat, ca să ai toată viaţa de unde să scoţi gogonele raţionale. Nu mai gândi, ca să nu fii nevoit să crezi în ceva şi dă-ţi cu părerea despre orice, numai ca să te aflii în treabă. Lasă-ţi orizontul liber până la uşă şi nu te emoţiona decât la înmormântare şi la nuntă. Atunci când moare mireasa. Nu ajuta pe nimeni, decât dacă îţi îmbunătăţeste statutul social şi nu face acte de caritate fără să fie televiziunile de faţă. Nu ridica un deget pentru cei nevoiaşi, decât dacă e vorba de degetul mijlociu. Nu vorbi frumos despre nimeni şi numeşte-l cu dispreţ beţiv pe bătrânul întins pe jos în staţia de tramvai. Uită-te senin cum doamna cu pălărie albă e buzunărită în tramvai şi fă-le cu ochiul complice golanilor care-i taie geanta cu lama. Cine-a pus-o să-şi pună pălărie? Condamnă tentaţia şi fii îngăduitor cu păcatul. Lasă-ţi gunoiul pe marginea drumului, nu recicla, căci ecologia e pentru terminaţi şi, dacă poţi să iei cu japca nişte pădure ca să-şi fie iertate păcatele, măcar scoate nişte bani buni pe ea.
Beneficiarul celui de-al cincilea element al crimei este encefalul. În lipsa oricărei vibraţii sociale, cortexul are nevoie de ocupaţie, de-o activitate care să-l ţină în formă, să-l menţină ascuţit, să-l ajute să-şi amintească să respire, să manânce şi să se şteargă la fund. Fii intrigant. Fii în competiţie neloială cu toată lumea. Consideră-ţi a priori aproapele drept cel mai mare duşman şi fă tot ce poţi să-i aduci sfârşitul. Transformă-te în arahnoida mentală în a cărei pânză parşivă încape lumea, soarele şi luna. Specializează-te la tras sforile şi asigură-te că eşti cel care-i împinge scaunul de sub picioare celui care şi-a băgat capul în laţ. Astfel poţi ajunge chiar preşedinte. Discreditează fără să clipeşti, fă alianţe mincinoase, admite compromisuri mai mari decât ai fi vrut, jură-te strâmb, amanetează-ţi soţia, taie-ţi craca de sub picioare, îndatorează-te cu 2-3 ani din viaţă la Dumnezeu, vinde-ţi sufletul Satanei dacă e nevoie, numai înfundă-l pe cel de lânga tine. Calcă-i apoi pe cap şi îndeasă-l în mocirlă, ţine-l apăsat cu talpa pe gât, uită-te cum se zbate, cum se îneacă făcând clăbuci, asigură-te că nu mai mişcă, apoi dă-i o flegmă. Uită-l şi lasă-l să putrezească. Mai sunt atâţia de eliminat.
Al şaselea şi al şaptelea punct vin împreună şi sunt hibridul bicefal obţinut prin împreunarea monstrouasă dintre lene şi neştiinţă. Din lene rezultă apoi minciuna, iar din nestiinţă, frica. Teama puturosului de a nu trebui să remedieze te va ajuta să ignori orice problemă. Minţi, pentru că ai cea mai bună circumstanţă atenuantă. Lenea. Minţi pe toată lumea în legătură cu orice greşeală, făcându-o astfel să dispară. Alice în ţara minunilor nu are nici o şansă. Minte-te şi pe tine dacă e nevoie şi acceptă-ţi credul minciuna numai ca să nu-ţi priveşti eroarea în faţă. S-ar putea să fii tu cel responsabil de ea. Aşa că mai bine participă la consensul falsităţii şi ţine-ţi fleanca. De unde ştii că dacă ceri schimbarea ea nu va începe chiar cu tine? Spune-ţi conservator şi lasă totul aşa cum este. În fond, de ce să schimbi ceva ce merge foarte bine. Suntem cu mult mai deştepţi decât americanii pentru că ştim mai multă matematică. Avem cea mai bună şcoală de gimnastică. La fotbal putem să ne batem cu orice echipă din Europa. În curând, România o să-şi revină din recesiune. Am făcut mari progrese în lupta împotriva corupţiei, n-am sustras nici un ban din bugetul statului, tot ce fac e din dragoste pentru România, good evening Budapest. Mamă, dar ce bine minţi. Ai potenţial.
Al optălea pas e pentru avansaţi şi cere o conştiinţă tăbăcită, un cod moral ciuruit de tentaţii şi un suflet cu urme de vărsat de vânt. Fii necinstit, fură. Fii lacom şi hrăpăreţ. Caută-ţi mântuirea în precauţia cu care eviţi să fii prins. Aspiră la iertarea divină cu un cazier curat. Ai şanse. EL e singura ta şansă, dar şi cea mai buna scuză. Dacă Dumnezeu voia să fim cinstiţi, nu inventa fraierii, nu? Dacă eşti excesiv de religios şi scrupulele tale încep cu Dumnezeu, atunci probabil că pretextul acesta nu te mulţumeşte. Nu conteaza, încearcă-l pe oricare altul. Orice motiv e bun când te ajută să bagi mâna mai adânc, să apuci mai mult, să delapidezi mai eficient. Acum la modă e “dacă nu fur eu, fură alţii”. E ideal pentru că aruncă din enunţ responsabilitatea pe umerii celorlalţi şi te transformă în victimă inocentă a unei presiuni malefice. E mai bun chiar decât Dumnezeu. Nu numai că te absolvă de orice implicare în tâlhării, ba, mai mult, te scapă şi de concurenţă la judecata de apoi. Numai blamându-i pe ceialalţi pentru greşelile tale ai şansa unui tête à tête cu Sf. Petru. Poate aşa primeşte şi el o atenţie, ceva. Vorba aia, poţi să-i faci rost de orice. Când îl vei întâlni vei fi deja implicat în proxenetism, fraudă imobiliară, trafic de artă, droguri, influenţă şi armament.
Ne apropiem de sfârşit. Mai aveţi puţin şi veţi fi complet asimilaţi de elita acestui neam. Cu numărul nouă este invidia. Fii ranchiunos şi pizmaş. Nu ierta pe nimeni şi nu lăsa pe nimeni să te ierte. Cere-ţi însă iertare des. Dar ai grijă. N-o face niciodată sincer. Pune-i piedică oricui aleargă numai ca să nu ajungă mai repede decât tine. Chiar dacă nici nu ştiai unde se duce. Când depăşeşti pe cineva nu sta pe gânduri şi dă-i un brânci. Nu poţi să rişti să te trezeşti cu un comeback. Poartă pică celor mai frumoşi ca tine, blesteamă-le fericirea celorlalţi şi ia-o ca pe-o ofensă de neiertat atunci când colegul tău de bancă din liceu te anunţă că-şi ia casă la Snagov. Nu ajuta pe nimeni ca să nu ai remuşcări în caz că ajutorul tău prinde bine. Mulţumeste-te să-i căinezi superficial pe cei mai necăjiţi cu satisfacţia interioară a unei răzbunări pe divinitate, cu moralul ridicat de dovada tangibilă că alţii o ard mult mai nasol decât tine. Bucură-te de eşecul celorlalţi ca şi cum ar fi reuşita ta şi consideră-te îndreptăţit să le joci pe mormânt celor care s-au împiedicat deja. Deşi şi-au făcut un serviciu nici nu te gândi să le mulţumeşti. Ţi-au eliberat nişte sinapse pe care le poţi folosi ca să corodezi planurile altora. Muşcă mâna care te hrăneşte şi înjunghie sânul de la care sugi. Dacă are să-ţi dea, înseamnă că e mai ajuns decât tine. Dacă eşti norocos o să apuci să-l vezi pe vecinul de la şapte cum o ia razna din dragoste şi îţi trece prin faţa geamului înainte de a se izbi de asfalt. Doamne, ce l-ai mai blestemat în gând când s-a angajat inginer în Dubai.
În ritm solemn de tobe am ajuns la ultimul pas. Al zecelea cui bătut în noul vostru statut. Ce lipseşte ţine de detaliu, dar exact aici se ascunde geniul, aşa că n-o să mai tergiversez şi-o să vi-l zic pe şleau. Fii umil. Asta înseamnă că eşti complexat. E bine. E sursa tuturor compromisurilor. Pe ea trebuie s-o cocoloşeşti şi s-o ocroteşti ca pe-un pui orfan de pisică. Doar când îţi asumi condiţia inferioară şi vrei s-o compensezi prin abuz, incorectitudine şi batjocură poţi fi cu adevărat perfid, mişel, putrezit moral, zburdând liber pe pajiştile necrozate ale ticăloşiei abjecte. Până acum ai fost un impostor. Mai trebuie puţin şi-o să devii un român profesionist. Fii gata să te terfeleşti şi acceptă cu ochii în pământ orice nedreptate, pentru că asta îţi garantează că-ţi va veni şi ţie rândul. La un moment dat o să degradezi şi tu pe cineva la fel. Nu lua demnitatea şi respectul de sine ca pe ceva personal. Amândouă vin împreună cu portofelul de piele de crocodil. Înghite rahat direct din găleată, căci peste un timp poţi fi sigur că-l vei voma ca să faci loc la icre negre. Şi cineva va sta în genunchi şi-ţi va ţine tava de antreuri pe cap. Caută decerebrat satisfacţia pe care ţi-o dă golirea vezicii pe faţa cuiva şi şterge-te repede cu batista pe frunte, ca să nu laşi dârele de pişat ale altora mai şmecheri ca tine să-ţi murdărească gulerul cămăşii albe. Când ajungi îndeajuns de sus încât cerul se înseninează şi nici o sculă nu-ţi mai picură-n creştet, reglează-ţi atent jetul asupra celor de jos şi încearcă să nu te stropeşti pe pantofi. Te vei simţi ca după o lungă partidă de sex turbat cu o curtezană pricepută. Apoi hrăneşte-ţi orgoliul din sentimentul de putere pe care ţi-l lasă ochii în lacrimi ai cuiva care te-ar băga în pizda mă-tii pe loc, dar nu poate pentru că are două rate la bancă.
Felicitări, aţi reuşit. De acum înainte sunteţi pe cont propriu. Vă urez mult noroc. De fapt, nu. Îmi doresc să vă împotmoliţi la mal, să cădeţi în şanţ, să vă rupeţi picioarele şi să fiţi loviţi de cea mai nefericită soartă. Aş da chiar eu de bunăvoie cu maşina peste voi, însă nu are rost. Încă mai costă destul de mult să scapi de crimă premeditată. Aştept la un loc cu toţi ceilalţi să alunecaţi şi să cădeţi. De abia atunci o să mă reped să vă iau la picioare şi să vă dau cu bordura în cap. Apoi o să ţopăi înjurându-vă memoria de mamă şi vă voi dărâma casele cu buldozerul ca să-mi fac bloc de închiriat. Nu înainte însă de a vă fura toate bijuteriile din dormitor, banii de întreţinere din bucătărie şi covorul persan din camera de zi. Până la urmă, eu am urmat paşii ăştia înaintea voastră. Sunt deja noua generaţie de român. Amin.
